Fotografia a ajuns la București la mijlocul secolului al XIX-lea. Acest nou tip de artă a impresionat orașul și s-a răspândit rapid. Au urmat multe experimente și descoperiri noi. În acest articol, vom vorbi despre cum s-a dezvoltat fotografia urbană în cel mai important oraș al României și despre principalii fotografi ai secolelor XIX-XX. Mai multe detalii pe bucharestfuture.eu.
Începutul istoriei
Pe 16 februarie 1839, publicația „Albina Românească” a informat țara despre descoperirea dagherotipului. Dagherotipia este o tehnică fotografică pentru obținerea de imagini. Acesta a fost primul mod practic de fotografiere. Principiul de bază al dagherotipiei consta în faptul că imaginea era revelată prin vapori de mercur. Dagherotipurile erau foarte fragile, dar garantau o acuratețe înaltă a imaginilor.
Primul studio fotografic din București a aparținut unei femei, Wilhelmine Pritz, care realiza portrete dagherotipice la prețuri accesibile. Această tehnică de fotografiere a fost utilizată în țară până în 1860. În 1840, Colegiul Sfântul Sava a achiziționat, de asemenea, un dagherotip.
Carol Popp de Szathmari – primul fotograf bucureștean
Dagherotipia a fost folosită de fotograful Carol Popp de Szathmari. El a fost, probabil, cel mai important fotograf al epocii sale. El a surprins toate schimbările din Țara Românească, care a trecut prin domnia a trei conducători. De asemenea, lui îi aparține prima fotografie a Bucureștiului.
Carol Popp era de origine maghiară, dar român prin destin. La început, a fost mult timp etnograf și pictor. A pictat peisaje din țara natală. A dus o viață destul de boemă, dar copilăria sa a fost dificilă. Carol Popp a studiat la Paris, Budapesta și Viena.
Carol Popp a fost, de asemenea, primul fotograf militar al României. El a surprins conflictul ruso-otoman din Crimeea (1853-1854).
Alți fotografi ai acelei perioade
Un alt fotograf important, care a realizat multe dintre primele imagini ale capitalei, a fost Ludwig Angerer. El a realizat, de asemenea, o serie de fotografii ale Vienei din acea vreme.
Fotograful bucureștean renumit Franz Duschek avea atelierul său pe strada Edgar Quinet. În 1872, el a declarat că fotografiază „în orice vreme, senin sau noros” și a garantat că orice vizitator al atelierului său va fi încântat.
Existau mulți fotografi bucureșteni care învățaseră de la cei mai buni maeștri ai vremii. Printre aceștia se numără: A.D. Rizera, Moritz Benedict Beer, Ioan Spirescu, W.Joseph Scholloși, G. Mari, Eduard Peski și alții. Majoritatea erau străini, în special germani, austrieci și francezi, dar și localnici talentați. De exemplu, Ion Gavrilescu, I. Niculescu, M. Davidescu, Dumitru Constantinescu.
Fotografiile erau realizate în diferite dimensiuni, în funcție de nevoi sau de cerințele și imaginația artistului. Fotografii începători lucrau de obicei cu formate mici, iar atelierele – cu formate mari. Acestea erau de obicei lipite pe carton, iar pe spate era semnătura fotografului. Unele studiouri fotografice își comandau cartonul personalizat la Viena. Mai târziu, au început să apară cartoane cu diferite desene de flori sau camere pe spate, cu cuvântul „suvenir”. Fotografiile erau lipite pe carton prin presare la cald, folosind folie.
În 2015, la Muzeul Municipal București a avut loc o mare expoziție de fotografi care au lucrat în oraș între 1850 și 1900. Multe fotografii au fost prezentate publicului pentru prima dată.
Următoarea etapă a dezvoltării fotografiei în oraș
Deja în 1873 au apărut primele plăci cu gelatină-bromură, care au marcat începutul fotografiei moderne. În curând, au apărut și primele aparate foto portabile.
Principalul fotograf al acestei perioade în București a fost Iosif Berman. El a fost colaborator al ziarelor zilnice „Adevărul” și „Dimineaţa”. Aceste ziare bucureștene au început să utilizeze în mod activ fotografia în genurile lor publicistice.
Un alt fotograf important a fost Nicolae Ionescu. El ne-a lăsat multe fotografii din viața cotidiană a capitalei în perioada interbelică. Dacă Berman era mai interesat de viața la periferia orașului, Ionescu era fotograful centrului.
Willy Pragher, fotograf de origine germană, a fost cel care a oferit lumii fotografia celebrului mulțime de pe Piața Palatului Regal din 22 iunie 1941. În acea zi, România a intrat în război. Pragher a lăsat probabil cea mai mare colecție de fotografii despre România din acea perioadă (13.000 de cadre). Toate aceste fotografii se află în Germania.
După război, au existat și alți fotografi buni, dar se știe mult mai puțin despre ei. Țările erau concentrate pe reconstrucția orașelor distruse, astfel încât arta era în declin. Fotografia românească a fost influențată și de factorii ideologici asociați cu ocupația sovietică.
Situația s-a îmbunătățit abia în anii 1960-1970. Deși condițiile pentru dezvoltarea artei erau mult mai slabe decât la Paris sau Viena, fotografii bucureșteni au demonstrat un nivel artistic suficient de ridicat.
Astfel, vedem că fotografia în București s-a dezvoltat într-un ritm similar cu cel din Paris sau Viena. Fotografia bucureșteană a avut propriile sale diferențe naționale și culturale, dar a rămas întotdeauna la un nivel înalt. Posibilitatea de a studia în alte orașe și devotamentul față de propria cultură au oferit României fotografi autentici, care continuă să fascineze publicul.
